Miopia este un viciu de refracție care împiedică vederea clară la distanță. Cu o creștere alarmantă a incidenței la nivel mondial, studiile ridică problema unei ascensiuni și mai mari în următorii 30 de ani, din cauza stilului de viață specific societății moderne, orientat mai mult către activități ce implică vederea de aproape și mai puțin către cele în aer liber.

De la primele semne și până la încheierea procesului de creștere, miopia tinde să se accentueze. De aceea, managementul miopiei presupune încetinirea progresiei acesteia. În acest scop, HOYA a creat MiYOSMART, lentilele dotate cu o tehnologie inovatoare capabilă să încetinească progresia miopiei și să asigure, concomitent, o vedere clară la distanță.

O serie de studii arată că timpul petrecut afară este benefic sănătății vederii, având un rol important în încetinirea progresiei miopiei. De aceea, majoritatea medicilor oftalmologi și specialiștilor din domeniul îngrijirii vederii recomandă minimum două ore pe zi petrecute afară.

Totuși, atunci când lumina de afară este intensă, copiii au nevoie și de protecție solară, fiind mai predispuși decât adulții către afecțiuni oculare. De aceea, HOYA pune astăzi la dispoziție lentilele de ochelari MiYOSMART pentru soare, care combină tehnologia pentru controlul miopiei cu protecția solară.

Cele două opțiuni sunt MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, ambele fiind dotate cu tehnologia D.I.M.S., ce folosește segmente de defocalizare în formă de fagure în zona de tratament pentru a corecta eroarea de refracție miopică și a încetini progresia miopiei.

MiYOSMART Chameleon reprezintă varianta de lentile fotocromice pentru ochelari, venind ca soluție completă și utilă. Acestea se adaptează rapid, realizând tranziția la lumina soarelui în mod automat, la toate nivelurile de lumină solară, oferind copilului toată protecția necesară, oricând și oriunde s-ar afla.

MiYOSMART Sunbird reprezintă varianta de lentile polarizate pentru ochelari, care asigură concomitent controlul miopiei precum și o imagine a culorilor la fel de vibrantă ca în imaginația lor.

Georgeta Maxim, Optometrist și Trainer Profesional HOYA“În perioada de creștere, ochiul miopic trebuie să alterneze pe cât posibil vederea de aproape cu cea la distanță. Atunci când sunt afară, copiii experimentează în mod firesc cele două perspective, lumina naturală a soarelui fiind un adevărat aliat în efortul de a încetini progresia miopiei. Cu lentilele de ochelari MiYOSMART pentru soare, îngrijirea vederii copiilor este completă, crescând astfel șansa de a oferi copiilor o vedere cât mai clară, pe termen lung.”

Din anul 2018, de la lansare și până în ziua de astăzi, au fost achiziționate peste patru milioane de lentile MiYOSMART, de către părinți din toată lumea. Prin lansarea noilor versiuni – MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, HOYA Vision Care va continua să depună toate eforturile pentru combaterea și controlul asupra miopiei, care afectează copii din întreaga lume.

Despre HOYA Vision Care

De peste 60 de ani, HOYA Vision Care este lider mondial în domeniul lentilelor de ochelari. Ca producător de lentile de înaltă calitate și înaltă performanță, HOYA continuă să aducă inovație în tehnologia optică, cu scopul de a găsi cele mai bune soluții de îngrijire a vederii pentru specialiștii din domeniu și pentru pacienții acestora. Compania furnizează lentile în 110 țări, cu o rețea de peste 17.000 de angajați și 43 de laboratoare în întreaga lume.

Despre HOYA Lens România

În zece ani de la înființarea filialei românești, echipa HOYA Lens România a construit o rețea extinsă de parteneri, cărora le oferă consultanță de specialitate, soluții și programe de formare, astfel încât împreună să vină în întâmpinarea clienților săi cu produse la cel mai înalt nivel de așteptări.

Contact:

E-mail:  marketing@hoyalens.ro

Website:  https://www.hoyavision.com/ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *